Localnicii din Mirceştii Noi au fost şocaţi când au ajuns în cimitir și au descoperit că zeci de morminte au fost îngropate în beton şi transformate în alee pietonală, la îndrumarea preotului. Urmaşii decedaţilor s-au revoltat şi au cerut explicaţii. Discuţiile s-au aprins repede şi a fost nevoie de intervenţia poliţiei.
Cum slujitorul Domnului nu a fost de găsit, au dat explicaţii susţinătorii acestuia, printre care şi muncitorul care a executat lucrarea.
„A pus ciment pe zece morminte, preotul şi oamenii lui. Jumătate de alee a pus-o pe morminte la oameni. A rămas mormântul de jumătate de metru”, declară revoltați urmașii celor adormiți.
O familie care și-a îngropat mama în urmă cu mai puțin de 40 de zile s-a trezit cu mormântul pe jumătate cimentat chiar înainte de a face parastasul, relatează observatornews.ro
„Muncitorul care a asfaltat a zis că a pus o sfoară, a pornit de la 40 şi a ajuns la noi la 77 cm lăţimea aleii. Peste mormânt, dar nu numai al nostru”, povesteşte Gabriela Dumitrache, fiica răposatei.
„Depun plângere, dar de ieri am fost la poliţie cu numărul de înregistrare. Pentru profanare de morminte. S-a turnat la jumatea mormântului beton”, adaugă Ilie Dumitrache.
Bărbatul care ar fi turnat aleea, un om apropiat al bisericii, a susținut inițial că nu are nicio legătură. A încercat apoi să justifice lucrarea. „Unde stai aici, nu stai pe mormânt? Omul asta daca vine la mormânt, unde calcă? Calcă pe mormânt”.
Sâmbătă a fost turnată aleea peste aceste morminte, după care a fost decupată deasupra unui singur mormânt, iar miercuri dimineaţă a fost spartă complet. Preotul, care ar fi comandat lucrarea a declarat pentru ziaruldevrancea.ro ca a dispus desființarea aleii.
„Am desființat aleea din beton turnată în cimitir când am aflat nemulțumirile pe care le-a stârnit. Consider că biserica trebuie să fie un spațiu al împăcării și bunei înțelegeri, nu al dezbinării și certurilor. Și de aceea n-am ezitat să procedez imediat la desființarea ei când am constatat nemulțumirile pe care le-a generat. Intenția noastră a fost una bună, iar față de cei care am greșit în acest caz îmi cer scuze”, spune preotul Iulian Grecu al bisericii din Mirceștii Vechi.
Preotul este chemat să le facă o vizită polițiștilor, pentru a le explica de ce a cimentat mormintele enoriașilor.